Jocul, esenţa copilăriei ( trainer: Irina Petrea)

(suport de curs)

Jocul este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu, disciplinare, învăţare şi, mai ales, plăcere. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea, pe plan imaginar, a realităţii înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul descoperă şi lumea şi viaţa într-un mod accesibil şi atractiv, o cercetează, o prelucrează şi o trasformă în învăţare, în experienţă personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfăşoară o variată activitate de cunoaştere.

Jocul:

• îi stârneşte copilului interesul şi curiozitatea,
• îi solicită imaginaţia, inventivitatea, gândirea, iniţiativa,
• îi alungă urâtul şi-l împiedică să se plictisească,
• îi consumă energia prin mişcare.
• este activitatea pe care copilul o face cu cea mai mare plăcere.

Jocul şi predispoziţia copilului pentru joc este expresia dezvoltării sale psihice normale. Starea de apatie şi nemişcare, „cuminţenia" nefirească sunt motive de îngrijorare. Toţi copiii se joacă şi au nevoie să se joace: de la micuţul de câteva luni care aruncă lingura pe jos aşteptând ca tu să i-o ridici spre a o arunca din nou, la cel de doi ani care se străduieşte să bage toate cuburile în cutie pentru ca imediat să le împrăştie, din nou, pe jos, la copilul de cinci ani care îşi pune ciorapi albaştri, ochelari de carton şi se crede Spiderman, şi şcolarul de zece ani care îşi pune o pelerină nagră şi ochelaride carton şi se crede Zorro, şi până la adolescentul gălăgios şi cu acnee care râde tare şi joacă leapşa sau face farse amicilor.

Jocul este comunicare, cunoaştere reciprocă, apropiere. Mulţi adulţi nu consideră că trebuie să se joace cu copiii lor. În general, aceştia nu ştiu cum să se joace, se simt stângaci, se plictisesc, nu li se pare interesant, consideră că e o pierdere de timp pentru ei şi lasă această activitate strict în seama copiilor. Altor adulţi li se pare ridicol să se „prostească", să dea „în mintea copiilor" şi, evident, sunt unii care nu au niciodată timp pentru un lucru atât de mărunt, dar atât de vital pentru relaţia părinte-copil.

Când te joci cu copilul:

• Îl cunoşti mai bine şi îi dai ocazia să te cunoască mai bine
• Se creează mai multă apropiere între voi
• Îl înveţi cel mai bine şi mai uşor să facă ceva nou şi poţi, astfel, să-i formezi deprinderi şi obiceiuri bune în cel mai plăcut mod cu putinţă
• Îi satisfaci nevoia de atenţie (care, pentru el, se traduce prin iubire)
• Îl înveţi să stabilească relaţii cu cei din jur
• Îl ajuţi să exploreze, să cunoască mai bine lumea în care trăieşte
• Îl ajuţi să se dezvolte sănătos, armonios, atât mintal, cât şi fizic
• Îl ajuţi să-şi dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea logică, abstractă, să-şi dezvolte simţul observaţiei, vorbirea, memoria, motricitatea, simţurile
• Îl disciplinezi în ca mai uşoară şi mai plăcută manieră ( jocul având reguli ce trebuie urmate şi pe care copilul, începând de la vârsta de 5-6 ani le iubeşte şi le respectă)
• Îi faci copilăria mai frumoasă, mai bogată în cunoştinţe, impresii, trăiri, experienţe.

Devenind partenerul de joacă al copilului îi capeţi încrederea, devii prietenul lui şi îţi va împărtăşi „secretele" sale. Ajungi să îl cunoşti mai bine decât ţi-ai imagina. Dacă vrei să-ţi cunoşti copilul şi să ţi-l apropii, să-l înţelegi şi să-i dai şansa de a te cunoaşte, joacă-te cu el. De dragul unui adult care se joacă frumos cu el, copilul poate face tot ce acesta îi cere, fără împotrivire.

Jocul - esenta copilariei, rezumat (document Word, 87 kb)